Rafael Nadal și echipa Kia Motors inspiră copiii în perioada pandemiei

Înapoi la Noutati
- Rafa Nadal le spune copiilor de la Fundația Rafa Nadal că rămâne optimist în timpul perioadei de izolare și cum s-a antrenat de acasă fără să folosească o rachetă de tenis

(SEUL) 11 decembrie 2020 - Kia Motors Corporation a contribuit la reunirea ambasadorului său global de brand, Rafael Nadal, cu cinci copii de la Fundația Rafa Nadal din Spania, pentru o ocazie unică în viață de a-și întâlni eroul în mediu virtual.



În conversația emoționantă dintre Nadal și grupul de copii, el a deschis discuția despre dificultățile pe care le-a întâmpinat în primele săptămâni ale perioadei de izolare din pandemia COVID-19 și cum s-a împăcat cu situația. El a descris, de asemenea, cea de-a 20-a sa victorie într-un Grand Slam ca nefiind la fel fără ca fanii și cei dragi să fie acolo pentru a sărbători personal.

Kia organizat întâlnirea virtuală a copiilor cu Rafa ca parte a campaniei sale #TakeOn20. Inițiativa, care a fost lansată în octombrie, a energizat fanii din întreaga lume pentru a-l sprijini pe Rafa la cea de-a 20-a victorie într-un turneu de Grand Slam, cu toate că nu au putut călători fizic la Paris pentru a-l urmări. Campania a evidențiat sprijinul de care toată lumea are nevoie în acest an deosebit de dur, iar Kia s-a angajat să ofere sprijin suplimentar celor mai nevoiași prin intermediul Fundației Rafa Nadal.

Cu privire la sprijinul pe care Kia l-a oferit și îl oferă în continuare, Fundația Rafa Nadal a spus: „Sprijinul Kia este vital pentru a permite Fundației Rafa Nadal să crească. Cu resursele suplimentare alocate, putem crește numărul copiilor pe care îi putem ajuta, precum și calitatea programelor pe care le oferim.”

Fundația Rafa Nadal, pe care Kia a susținut-o de când și-a deschis porțile, își sărbătorește anul acesta aniversarea de 10 ani. Prin educație și sport, Fundația își propune să ajute copiii și adolescenții din întreaga lume, oferindu-le șanse egale. Discutând despre obiectivele lor, Rafa a spus: „Din cauza locului în care s-au născut acești copii și a situației lor familiale, ei au un viitor incert. Vrem să le oferim instrumentele pentru dezvoltarea lor personală și socială.”

Artur Martins, Head of Global Brand & Customer Experience al Kia Motors Corporation, a recunoscut eforturile Fundației Rafa Nadal și a spus: „A putea susține Fundația Rafa Nadal ne aduce o mare mândrie aici, la Kia. Munca pe care echipa din întreaga lume a făcut-o pentru acești copii în ultimii 10 ani a fost incredibilă și sperăm că suportul nostru va continua să facă diferența.”

De-a lungul întâlnirii online, copiii au glumit cu câștigătorul a 20 de turnee de Grand Slam despre sporturile și filmele lor preferate și chiar despre ce ținută de antrenament avea Rafa acasă în primele luni ale pandemiei.

Cel mai în vârstă membru al grupului, Dani, în vârstă de 15 ani, descrie Fundația ca fiind a doua sa familie. Fiind parte a Fundației de patru ani, aceasta l-a ajutat în fiecare moment al vieții sale și și-a făcut mulți prieteni.

Materialul video complet al evenimentului online, poate fi urmărit aici: Link.



 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Motors Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Motors Europe
Kia Motors Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Motors Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 30 de piețe de comercializare din Europa.

Despre Kia Motors Corporation
Kia Motors Corporation (www.kia.com) - un producător auto de clasă mondială a fost fondată în 1944 fiind cel mai vechi producător de vehicule cu motor din Coreea. Cele peste 3 milioane de autoturisme Kia sunt produse anual în 14 fabrici de producție și asamblare din cinci țări și sunt comercializate printr-o rețea de distribuitori și dealeri ce acoperă aproximativ 190 de țări. Astăzi, Kia are peste 52,000 de angajați la nivel mondial și venituri anuale de peste 49 miliarde USD. Este sponsorul principal al turneului de tenis Australian Open și partenerul auto oficial al FIFA - organismul de conducere al FIFA World Cup™ și UEFA Europa League, cea mai mare competiție a cluburilor profesioniste de fotbal din lume și partener principal al League of Legends European Championship 2019. Sloganul brand-ului Kia Motors Corporation - "The Power to Surprise” (Puterea de a surprinde) - reprezintă angajamentul global al companiei de a surprinde prin experiențe incitante ce depășesc orice așteptare.


Pentru mai multe informații despre Kia Motors și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.

Pentru mai multe informații nu ezita să ne contactezi!